Centenar Traian Dorz

Traian-Dorz-CentenarSâmbătă, 6 decembrie 2014, a avut loc la Ateneul Român – un reper în cultura românească, aniversarea a 100 de ani, de la naşterea poetului creştin, Traian Dorz. Evenimentul a fost organizat de Forumul Civic Creştin, al cărui preşedinte este profesorul Ioan Panican. Printre participanţi, s-au numărat: preotul Matei Boilă, actriţele Ileana Cernat şi Maria Ploae, Aurel Bocăneală, Brian Morgan (SUA), Carmen Colţean (Germania) şi Edy Mihăiescu (Israel).

Traian Dorz este cunoscut ca unul dintre cei mai mari poeţi creştini,  apropiat colaborator al preotului Iosif Trifa, iniţiatorul mişcării „Oastea Domnului”, mişcare religioasă persecutată şi înainte de regimului comunist şi în timpul regimului comunist, când a fost interzisă de către autorităţi. Traian Dorz a fost întemniţat timp de 16 ani, în închisorile cele mai grele ale României de dinainte de 1989. Pus în situaţia de a alege între propria libertate şi slujirea„Izvorului nețărmuritei şi veşnicei Iubiri”, poetul Traian Dorz a ales-o pe cea din urmă, rămânând în conştiinţa noastră, ca un model al celui care a decis să se smerească şi să facă voia Tatălui Ceresc. Aceasta a fost şi ideea centrală a documentarului prezentat în deschiderea programului, „O viaţă închinată Domnului”, documentar realizatat de Mircea Pătrășescu (Fundația Master Media).

Cântarea Tatăl nostru”,  compusă de Ciprian Porumbescu și rugăciunea de binecuvântare rostită de  pastorul Nicuşor Oros, de la Biserica „Filadelfia” din Bucureşti au invocat de la bun început, prezența Domnului. Corul Centenarului Traian Dorz, condus de dr. Cristian Caraman și alcătuit din peste 100 de corişti din diferite biserici a interpretat mai multe imnuri creștine, pe versuri de Traian Dorz. Acompaniamentul a fost asigurat cu multă inspirație, de  Teodora Ţepeş (pian), Edy Mihăiescu (nai), Beniamin Chircă (violoncel) și Samuel Colpoş (clarinet).

Maria Ploae şi Ileana Cernat au recitat cu talent şi sensibilitate, câteva dintre poeziile lui Traian Dorz, fondul muzical fiind susţinut de Mihai Cojocaru (chitară clasică). Un moment însemnat al evenimentului l-au constituit mărturiile celor doi invitaţi care au avut harul să îl cunoască personal, pe Traian Dorz: Aurel Bocăneală şi Brian Morgan.

Micul intermezzo susținut de un grup de copii, de la „Oastea Domnului”, din Galaţi, care a interpretat cântarea “Noi avem în cer un Tată”  (Sara, Luca, Rut, Abigail) și poezia „Să nu ne fie teamă” (Luca)  a fost răsplătit cu multă simpatie şi aplauze.

Ioan Panican, gazda evenimentului a citit câteva rânduri, din cartea autobiografică, “Hristos – mărturia mea”, în care fratele Traian Dorz vorbeşte despre întâlnirea cu Mântuitorul şi despre întoarcerea sa, la Dumnezeu.

Duhul Domnului a umplut sala Ateneului, cu o atmosferă sfântă, solemnă şi de părtăşie frăţească  şi prin cele câteva imnuri creştine, interpretate de întreaga adunare, sub conducerea corului bărbătesc sau a sorei Carmen Colţean, dirijor fiind Dorothea Caraman.

Sărbătoarea  a  fost încheiată de rugăciunile de mulţumire şi de încredinţare în mâna Domnului, înălţate de pastorii Steven Belten (SUA) şi Daniel Mariş (Bucureşti) şi de colindul „O ce veste minunată”.

A fost o „seară de vis”, după cum a afirmat James Foster, un alt oaspete american, în care întreaga asistenţă s-a alăturat cântărilor de laudă şi rugăciunilor înălţate Domnului şi Mântuitorului nostru. Sala, în care nu cu mulţi ani în urmă, erau proslăviţi conducătorii comunişti, s-a umplut de spiritul veşnic al Creatorului şi Susţinătorului acestei lumi.

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.”( 2 Corinteni 2:14)

Dana Pătrăşescu – Bucureşti, 12 dec.2014

SURSA

About Administrator

Biblia este GPS-ul meu
Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s