(Mai) Cred evanghelicii români în Evanghelie?

Un articol care pornește de la un titlu pe care cel puțin unii îl vor considera controversat și care conține mai multe cuvinte are nevoie de câteva precizări preliminare. Voi încerca să le fac înainte de a-mi împărtăși câteva observații și gânduri pe temă.

soimaruI. Evanghelie – deși este un cuvânt des uzitat în diferitele medii ecleziastice, chiar și o analiză sumară ne relevă faptul că diferiți oameni și biserici acordă înțelesuri aparte și uneori chiar opuse acestui concept care ontologic stă la baza credinței creștine. Nu e locul aici să încerc să ofer o sinteză teologică a ceea ce înseamnă și presupune Evanghelia lui Cristos, dar consider necesar să împărtășesc câteva chestiuni esențiale legate de Evanghelie, având în vedere subiectul acestui articol.

i.            Evanghelia este bazată și centrată pe Viața și Lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos. (Matei 4:17, Luca 4:18-21, Matei 24:14)

ii.            Evanghelia este Vestea Bună pentru cei care cred în ea pentru că prin ea sunt salvați, răscumpărați și socotiți îndreptățiți. Prin Evanghelie suntem salvați de mânia lui Dumnezeu și de consecințele alienării noastre de Dumnezeu. Atât statutul cât și comportamentul nostru – din prezent și viitor – sunt transformate prin jertfa și lucrarea răscumpărătoare a Mântuitorului nostru. (Romani 1:16-17)

iii.            Fiind Veste Bună, Evanghelia trebuie proclamată, dar și demonstrată și întrupată de comunitățile de credincioși care se revendică a fi urmașii Domnului Isus. (Matei 10:9, 1 Corinteni 2:1-10, Ioan 13:34-35, 1 Petru 2:9-10)

iv.            Evanghelia – atunci când este crezută și trăită cu adevărat – produce multe consecințe și roade în viața credincioșilor, dar să nu confundăm Evanghelia cu efectele și rezultatele ei. (Efeseni 2:4-10)

v.            Evanghelia nu este doar “ABC-ul” vieții de credință, ci reprezintă tot “alfabetul” credinței creștine, după cum Isus ne este “Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre” (Evrei 12:2). Adică, indiferent de cât timp îl urmăm pe Domnul și cât de maturi suntem în El nu va exista o zi în care noi să nu avem nevoie de Evanghelie în viața noastră.

vi.            Evanghelia are “capitole”, aspecte distincte dar închegate care crează un tot unitar. Trăirea în Evanghelie presupune umblarea în și experimentarea personală a unor realități despre care cărțile Bibliei ne învață. Mă refer la astfel de atitudini și acțiuni: credința în Cristos, acceptarea harului divin, pocăința, nașterea din nou, ascultarea, umplerea cu Duhul Sfânt. (spre ilustrare vedeti Ioan 3:1-21, 14:15-7, 15:1-12)

II. evanghelici români – Orice sistem de clasificare și împărțire a credincioșilor are limitele și slăbiciunile lui, dar astfel de clasificări și descrieri au menirea lor și sunt deja cunoscute și folosite de mulți oameni. Folosesc această descriere (“evanghelici români”) pentru a mă referi la credincioșii din biserici și grupuri creștine din România care se revendică de la Evanghelie, care pun accent pe experiența întoarcerii la Dumnezeu (convertire) și pe interacțiunea directă cu mesajul și cuvântul scris al Evangheliei și al Bibliei. Înainte de 1989 în Romania se folosea mai mult termenul de “neoprotestant”, iar în ultimii ani se uzitează mai mult termenul de “evanghelici” (fără să mă refer strict la cele 3 culte care formează structura legală de tip federativ a Alianței Evanghelice din România).

ATENȚIE Prin faptul că în acest articol mă refer la evanghelicii români nu aș dori să dau falsa impresie că nu sunt și alte grupuri creștine și credincioși care au legătura cu Evanghelia sau că aspectele menționate în articol nu s-ar regăsi și în alte contexte naționale. Dar, fiind evanghelic român, am considerat normal să mă adresez mai întâi acestui grup de credincioși.

III. (Mai) Cred – Nu este intenția mea (în acest articol sau în alt context) să acord note sau “certificate de credință în Evanghelie” unora sau altora din bisericile și grupurile creștine cu care am de-a face în România, ci îmi doresc ca acest articol să fie o invitație la meditație, evaluare, analiză și rugăciune cu privire la crezurile noastre și practicile izvorâte din ele și la legătura cu Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu ca bază și realitate ultimă. Consider că o bună parte din observațiile și opiniile exprimate în acest articol nu au de-a face doar cu dinamici și întâmplări recente (din acest mileniu sau din ultimul sfert de veac), ci sunt provocări mai vechi pentru mulți evanghelici/neoprotestanți români și de aceea am lăsat între (  ) primul cuvânt din titlul articolului.

Mai trebuie să precizez că scriu acest articol plecând de la două lucruri. Mai întâi este vorba de propiile observații, căutări și experiențe din spațiul evanghelic românesc. Apoi, scriu acest articol și ca un fel de răspuns la un articol din 2014 scris de pastorul Vasilică Croitor pe platforma “Cultura Dialogului” (găsiți aici articolul). Deși cred în nevoia de implicare și acțiune civică și socială a urmașilor lui Cristos, consider că mai presus de toate trebuie să dăm atenție și să ne examinăm credințele și atașamentul față de adevărata Evanghelie înainte de a ne creiona și consolida planurile de implicare și agenda socială.

Îmi amintesc că am citit că Serviciul Secret al USA are o bună practică atunci când își angajează agenții noi care vor lucra în departamentul care se ocupă de identificarea și stoparea multiplicării și punerii în circulație a bancnotelor contrafăcute (dolarii falși). Astfel, mai întâi de toate, viitorii agenți petrec multe ore pe zi în spații în care studiază – avându-le în mână – diferitele bancnote reale pe care Trezoreria americană le-a pus în circulație de-a lungul anilor. Astfel acești agenți învață bine ce este autentic și se familiarizează cu veritabilul înainte de a avea de-a face cu banii contrafăcuți. Am observat în ultimii 3-4 ani o tendință a unor persoane care țin de spațiul evanghelic românesc (din țară dar și din diaspora de peste ocean) de a identifica și contracara mesaje, conferințe și dinamici pe care le consideră a fi nepotrivite sau chiar eretice. Respect libertatea de gândire și acțiune a fiecărei persoane, dar sugerez că mai potrivit este să fim focalizați pe adevarată Evanghelie și credință în Cristos decât să facem liste cu persoane și organizații pe care nu le considerăm acceptabile (“cușer”). Altfel unii s-ar putea ușor regăsi în postura acelora care caută să scoată paie din ochii altora, fără să fie conștienți de bârnele din ochii lor.

“Cu frică și cutremur”, fiind conștienti de propriile slăbiciuni, e bine să examinăm ceea ce noi și bisericile noastre credem și practicăm ca ucenici ai Domnului Isus. Un astfel de demers presupune și curaj dar și smerenie, și acribie și onestitate intelectuală, dar și rugăciune și călăuzire duhovnicească. Astfel de abordări le găsim bine ilustrate în activitatea și scrierile Apostolului Pavel. Pe de-o parte el recunoștea că este “cel dintâi dintre păcătoși”, dar era și plin de cutezanță în apărarea adevăratei Evanghelii și în confruntarea ideilor și practicilor care reprezentau o pseudo-evanghelie.

Putem învăță din viața lui Pavel exemplul de urmat și în această privință. În timp ce el rămânea “apucat de Hristos” și “găsit în El”, “alergând spre țintă, pentru premiul chemării cerești” și căutând “să nu fie lepădat”, Pavel “nu se rușina de Evanghelie”, continua “să propăvăduiască Evanghelia … ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică”, “a căutat bunăvoința lui Dumnezeu” și nu a oamenilor, slujitor al Evangheliei “mărturisind obârșia” ei divină “prin descoperirea lui Isus Hristos” și a confruntat pe “unii care vă tulbură și voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos” și chiar “a stătut împotriva în față” lui Chifa/Petru atunci când primul predicator al Bisericii “nu umbla drept după adevărul Evangheliei”.

În ultimii 30 de ani m-am întrebat adeseori ce ar face Apostolul Pavel (sub autoritatea Duhului Sfânt și în apărarea Evangheliei) dacă ar auzi multe din predicile și mesajele din bisericile noastre și din acțiunile de “evanghelizare” pe care râvna noastră ne determină să le organizăm. Concluzia mea este că Pavel s-ar fi pus iar să scrie câteva epistole ferme sau – și mai simplu – ne-ar retransmite versiunea 2.0 a epistolelor sale către Romani și Galateni. Om fi noi “urmașii Romei”, dar de multe ori discern că ceea ce credem, proclamăm și trăim ne aseamănă mai mult cu acei “galateni nechibzuiți” și “fermecați” de o falsă evanghelie și care vor să sfârșească în firea pământească ceea ce au început prin Duhul (Galateni 3:1-3).

Evanghelia este “Veste Bună” despre ce a făcut și face Cristos (etimologia greacă a cuvântului ne ajută să înțelegem că ar fi vorba de o veste “scandalos”, de nemeritat și necrezut de bună). Deci evaluarea evangheliei pe care o credem presupune și analiza mesajului și a contextului în care este proclamată Evanghelia în spațiul evanghelic român. Slavă Domnului că în ultimile decenii există un număr crescând de credincioși și predicatori români care pot să articuleze și să propovăduiască mesajul Evangheliei centrat pe Cristos și acceptat prin credință neprefăcută, prin Har și nu prin fapte. Totuși, o ascultare atentă a multor predici și mesaje (mai ales din cadrul unor “seri” și evenimente de “evanghelizare”) denotă o înțelegere și o paradigmă superficială sau chiar problematică a Evangheliei. Astfel, deși în mesaje apar multe referiri la cuvinte cheie ale Evangheliei (cum ar fi Cristos, credință, cruce, iertare, pocăință, sângele vărsat, naștere din nou) legătura, ordinea și cauzalitatea dintre ele adeseori nu este cea cuprinsă și dovedită de adevărata Evanghelie, ci o variație de câștigare a mântuirii prin fapte bune și trăirea unei vieți religioase, de sincretism între lucrarea lui Cristos și eforturile pur umane de îndreptare și sfințire.

În context merită menționat și excesul de emoții care se folosesc și sunt induse adeseori în astfel de contexte “de evanghelizare”. Atenție, nu încerc să induc ideea că proclamarea Evangheliei ar trebui să fie doar o expunere persuasiv-mentală în care se folosesc doar cuvinte și concepte care s-ar adresa intelectului uman. O astfel de abordare ar fi doar o formă de “înțelepciune umană”, deci tot o pseudo-evanghelie, o abordare greșită care – din păcate – poate fi întâlnită în anumite contexte din România care tind spre liberalism teologic sau abordări scolastice. Emoțiile își au locul și rolul lor în proclamarea și trăirea Evangheliei, dar consider că e de remarcat și de evitat excesul de “emoționalism” ce poate fi observat de multe ori în abordările pe care unii predicatori și “evangheliști” le folosesc în predicile lor. Mă refer la acele abordări, obiceiuri și chiar tehnici repetate prin care se crează o stare puternic emoțională, făcându-se excesiv apel la sensibilitățile, temerile și sentimentele religioase ale ascultătorilor prezenți. Îngrijorător este că se pare că unii dintre vorbitorii și “evangheliștii” cei mai prizați și căutați de publicul evanghelic exagerează cu aceste abordări în predicare. Repet, chestiunea nu e legată atât de mult de folosirea anumitor abordări și tehnici, ci de dozajul și echilibrul necesar.

Evaluând împreună fondul prezentării mesajului (care adesea tinde spre o formă de legalism și religiozitate) și forma folosită (abordarile excesive menționate în paragraful precedent) nu putem să nu fim preocupați de anumite realitați și dinamici din spatiul evanghelic românesc. Mă rog și sper ca prin curaj, smerenie și sub îndrumarea Duhului să abordăm aceste derapaje și pseudo-evanghelii. Miza chestiunii ține chiar de misiunea și lucrarea încredințată de Cristos (vezi Matei 28:18-20, Fapte 1:8, 2 Corinteni 5:17-21).

În multe discuții pe care le am cu unii credincioși și pastori români aud observații și preocupări pe care și ei le au cu privire la conținutul și prezentarea “evangheliei” pe care anumiți predicatori le exprimă, dar în același timp unii interlocutori îmi indică și rezultatele și eficiența pe care acești predicatori sau biserici par a le avea. Înțeleg ce vreau să-mi spună, dar consider că e vital să ne amintim și să rămânem focalizați pe aspectele care contează cu adevărat și pe roadele care rămân. În lumina exemplului oferit de Cristos și a învățăturilor Bibliei, putem spune că Dumnezeu nu evalueză lucrarea și bisericile prin prisma numărului de “mâini ridicate în sus” sau a persoanelor care ies în față și chiar al celor care sunt atinși până la lacrimi de o predică sau eveniment. Nu sunt împotriva acestor manifestări, dar înțeleg bine că doar încrederea în Cristos și trăirea adevăratei Evangheliei duc spre pocăința care duce la mântuire, la adevărata rodnicie, ucenicie și slujire pentru Hristos.

Pomenind că adevărata Evanghelie este mereu centrată pe Cristos, pe ceea ce El a făcut și împlinește în viețile noastre, nu pe meritele noastre, ci prin Har și prin credință este important să fac o precizare. Nu sunt un adept sau promotor a ceea ce unii numesc o “evanghelie a hyper-harului”, o formă inadecvată de înțelegere a mesajului și vieții lui Cristos care conduce la o “ieftinire a harului” și la un mod de viață lumesc în care nu se văd “roade vrednice de pocăință” sau schimbări produse de Cristos în viața acelora care se consideră creștini. După cum ne învață epistola lui Iacov, “credința fără fapte este moartă”, dar este esențial să știm, să credem și să trăim adevărata Evanghelie a lui Cristos, singura capabilă să mântuie, să răscumpere, să ne aducă neprihănire și să ne facă capabili de fapte bune care contează (adică roade ale credinței, ascultării și a Duhului Sfânt).

Există deci capcane și pseudo-evanghelii și de-o parte și de altă, crezuri și abordări diferite care au în comun faptul că nu sunt adevărata Evanghelie și nu reprezintă viața în Împărăția lui Dumnezeu. Există o vorbă veche (atribuită lui Tertulian) care spune așa: “La fel cum Iisus a fost răstignit între doi tâlhari, și Evanghelia este mereu răstignită între două erori.” La ce s-ar referi aceste doua erori? Tim Keller le denumește a fi “religie și ireligie”, moralism și relativitate, sau în termeni teologici “legalism și antinomism”. “Aceste două erori în mod constant caută să corupă mesajul și să ne fure puterea Evangheliei. Legalismul spune că noi trebuie să trăim vieți bune și sfinte ca să putem fi mântuiți. Antinomismul ne spune că pentru că suntem mântuiți noi nu trebuie să mai trăim vieți sfinte și bune.” (citat din Tim Keller, Center Church, Zondervan, capitolul 1, pagina 31).

Din cauza reflexelor și a ceea unii numesc “teoria pendulului” oamenii tind să abordeze o greșeala aflată la o extremă prin a se muta (mental și comportamental) spre extrema opusă. Dar la fel după cum nu este nimerit ca dacă din greseală ajungi cu mașina în sanțul din dreapta drumului să tragi brusc de volan înspre șanțul din stânga, la fel și în abordarea unor excese și a pseudo-evangheliilor, răspunsul adecvat nu este să îmbrățișăm eroarea opusă, care tot o pseudo-evanghelie este. În contextul vremurilor noastre și a matricii socio-culturale din ce în ce mai relativiste și de respingere a religiei în care se află România, poziționarea adecvată și răspunsul întelept nu o reprezintă o întoarcere la vechile cărări legaliste și nici abordările emoționaliste ce par a fi eficiente. Doar Adevărul ne va face slobozi, doar îmbrățișarea adevăratei Evangheliei propovaduită de Cristos și de apostolii săi și doar “credința, care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna” reprezintă Calea dreaptă și răspunsul adecvat față de confuzia morală și starea de ignoranță în care se complace o mare parte a societății în care trăim.

Acest răspuns clar și ferm în Evanghelie nu doar că ne va înrădăcina în Adevăr, dar reprezintă și singura temelie și resort puternic prin care putem interacționa și influența oamenii din orașele și comunitățile noastre. Aceasta reprezintă năzuința și dedicarea mea pentru evanghelicii români. Consider că înțelegerea corectă și adeziunea puternică la Evanghelie nu doar că ne vor motiva la implicare civică și acțiune socială, ci acestea ne vor și jalona parcursul acestor implicări și acțiuni, ferindu-ne de excesele pe care implicarea profundă sau separarea abruptă le-au manifestat în diverse contexte istorice prin poziționările pe care credincioșii și bisericile le-au avut față de cultura în care trăiau și acționau.

http://www.culturadialogului.ro

About Administrator

Biblia este GPS-ul meu
Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s