Doar D-D mai salveaza Romania, asa ca Ioan Iovescu vrea să imparta biblii in Parlament

Senatorul Ioan Iovescu a ajuns la concluzia că românii trebuie să se întoarcă cu fața către Dumnezeu, așa că a propus ca la fiecare intrare în Parlament să fie distribuit… Noul Testament cu psalmi. Iovescu este de părere că România va fi salvată de „cei doi D”.

cerere iovescu

Ioan Iovescu e sigur că toți cei care trec prin Parlament trebuie să studieze mai atent cuvântul Domnului. Senatorul de Timiș a făcut o cerere către birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru ca la toate intrările în instituție să fie montate standuri pe care să fie așezate cărți cu Noul Testament. Trecătorii vor putea să ia acasă un exemplar gratuit. Până acum, inițiativa a avut succes printre paznici și femei de serviciu. „Fundația Gideons a mai făcut acțiunea asta acum zece ani. Unul dintre cei care se ocupa de distribuire în Timișoara m-a contactat m-a rugat să-i facilitez asta. Când am văzut numărul mare de cărți pe care le are la dispoziție, practic nelimitate, m-am gândit să fac această cerere la Parlament. (…) Am zis că ar fi mai normal să fie puse la intrare, decât să agasăm oamenii, să intrăm prin birouri. Ideea a plăcut celor de la pază, femeilor de serviciu…”, a declarat Iovescu. Senatorul Iovescu a dus deja 1.000 de biblii neoprotesante la parlament și știe cum mai poate fi salvată România. „Au fost vreo 500 de exemplare din astea (n.r. mai mari) și 600 mici. Deja sunt acolo și își așteaptă aprobarea. (…) Sper să se aprobe, pentru ca va fi un lucru bun. Cu acest Nou Testament sper ca oamenii să se întoarcă cu fața către Dumnezeu.Dumnezeu s-a întors cu fața către noi când ne-a dat înțelepciune să ne alegem un altfel de președinte. Este singura șansă! Corupția vedeți la ce nivel e! Sper ca DNA să-și facă treaba până la capăt. Eu am zis că tot cei «doi de D» rezolvă problema. Dar nu Dan Diaconescu, ci Dumnezeu și DNA”, a concluzionat Iovescu.

Preluare de pe: http://debanat.ro

Anunțuri

Despre Administrator

Biblia este GPS-ul meu
Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s