Prezentarea candidaților la funcția de Președinte al Uniunii Baptiste din România

tutacIONEL TUȚAC
Am văzut lumina zilei în data de 20 septembrie 1967 în localitatea Coșteiul de Sus, județul Timiș, în familia păstorului Laurențiu Tuțac. De la tatăl meu, care a slujit 17 biserici în timpul regimului comunist, am învățat respectul față de Sfânta Scriptură, iar de la mama mea, Magdalena, am învățat dragostea față de Casa Domnului. După absolvirea Institutului Teologic Baptist din București, în anul 1993, am fost ales păstor al Bisericii Creștine Baptiste „Harul” din Lugoj, fiind ordinat în data de 26 septembrie 1993. De atunci slujesc cu mult drag și bucurie această Biserică, alături de fratele David Nicola. După terminarea studiilor teologice am mai urmat cursurile de Jurnalistică-Sociologie ale Institutului Tibiscus din Timișoara, un curs post-universitar de management în cadrul Institutului Politehnic din Timișoara și cursuri de masterat și doctorat la Covington Theological Seminary. Sunt căsătorit din anul 1991 cu Maria și Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi copii: Miriam (1994), în prezent studentă, și Bogdan (1996), elev în clasa a XII-a. Ambii copii sunt botezați din anul 2010 și sunt implicați în lucrarea Domnului ca învățători de copii la Școala Duminicală.
Citeste mai mult: http://revistacrestinulazi.ro

iugaVIOREL IUGA
Citeste mai mult:Sunt un om obişnuit, am 53 de ani, sunt căsătorit din 1989 cu Didina Eugenia şi suntem binecuvântaţi cu doi copii credincioşi: Cristian şi Teodora Harina. Îmi place să fiu cunoscut ca un copil al Domnului, iertat prin har, şi un slujitor dependent de har, care doreşte din inimă să împlinească voia Stăpânului. Ca om, nu am nimic excepţional. Nu am fost niciodată foarte deştept şi nici nu mă pot lăuda cu daruri deosebite. Prin bunătatea Domnului, am primit o chemare specială şi vreau să mi-o împlinesc cu credincioşie şi competenţă. Ca mulţi alţi privilegiaţi, m-am născut într-o familie de credincioşi baptişti autentici şi am crescut într-o biserică mică, dar sănătoasă. Mi-am dăruit inima şi viaţa lui Dumnezeu la 14 ani şi m-am botezat la 17 ani. De atunci, în limita posibilităţilor, cu urcuşuri şi coborâşuri, am încercat să Îl slujesc pe Domnul şi să îi slujesc pe fraţi cât mai bine. Răspunzând pozitiv chemării Domnului, am urmat cursurile Seminarului Teologic din Bucureşti pe care l-am absolvit în 1988. După 1990, mi-am continuat studiile teologice în ţară şi în străinătate, obţinând în 1996 doctoratul în teologie la R.T.S. Orlando, Florida. Din februarie 1987, slujesc în „Biserica Creştină Baptistă Speranţa” din Arad, iar prin deciziile fraţilor am slujit şi în anumite compartimente ale Comunităţii Creştine Baptiste Arad şi ale Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste. Dumnezeu a decis să mă folosească şi în domeniul mesajului scris. Cu ajutorul şi călăuzirea Lui, am reuşit să public peste 90 de cărţi şi broşuri pe tema familiei, tineretului, bisericii etc. În ultimii 18 ani, am investit mult în educarea familiştilor în Cuvânt şi în pregătirea tinerilor pentru viaţa de familie. În sensul acesta, am organizat conferinţe, am predicat în biserici, am conferenţiat în şcoli şi în universităţi din ţară şi din străinătate, am înregistrat materiale audio, video, am participat la diferite emisiuni TV etc. Lista realizărilor este destul de mare, dar reafirm că fiecare lucru bun pe care l-am făcut a fost rezultatul îndurării lui Dumnezeu.
Citeste mai mult: http://revistacrestinulazi.ro

marisDANIEL MARIȘ
Citeste mai mult:Pastorul Daniel Marius Mariș s-a născut la data de 30 noiembrie 1967, în orașul Curtici, județul Arad, într-o familie de credincioși baptiști. În anul 1984 l-a mărturisit public pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal și în luna iunie a aceluiași an, a fost botezat în Biserica Baptistă din Curtici de pastorul Traian Grec. După doi ani de studenție petrecuți la Politehnica din Timișoara, simțind chemarea Domnului în lucrarea pentru Împărăția sa, în anul 1989 renunță la facultate și dă examen de admitere la Seminarul Teologic Baptist din București, unde este admis. După absolvire, în 1993, este ales ca pastor al Bisericii Creștine Baptiste Golgota, alături de pastorii Liviu Țiplea și Ioachim Țunea, fiind mai apoi ordinat în slujba de pastor, la data de 19 septembrie 1993.
Citeste mai mult: http://revistacrestinulazi.ro

About Administrator

Biblia este GPS-ul meu
Acest articol a fost publicat în Anunturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s