Asociatia Muzicienilor Crestini din Romania AMCR

cccc

Forma de manifestare comunitară a creştinismului evanghelic românesc este în majoritatea cazurilor de tip spectacol – chiar dacă, teoretic, unii evanghelici români nu agreează ideea de spectacol, în timp ce alţii o acceptă ca pe o realitate evidentă. În practica lor, de cele mai multe ori când se adună, evanghelicii fac un spectacol. Important este cel fel de spectacol realizează ei!

Dicţionarul defineşte “spectacolul” ca fiind un „ansamblu de elemente, de lucruri, de fapte care atrag privirile sau atenția, care impresionează, care provoacă reacții.” (DEX)
Dincolo de această definiţie generală, chiar arhitectura sălilor (bisericilor) şi felul în care sunt dispuse locurile în ele demonstrează conceptul de spectacol al întrunirilor evanghelicilor români. Cei mai mulţi oameni care se adună acolo, de regulă nu se văd faţă în faţă. Cu excepţia celor din primul rând, toţi ceilalţi văd ceafa (spatele) altora, în timp ce urmăresc împreună o singură „zonă” de interes comun unde se desfăşoară „spectacolul” – în cea mai mare parte a lui fiind unul oratoric (predici) sau muzical (cântece). Într-un fel sau în altul, acea zonă este „scena” de pe care se oferă spectacolul. Dicţionarele mai spun că spectacolul este „1) Prezentare în fața publicului a unor opere artistice; reprezentație. 2) Ansamblu de lucruri sau de fapte care se oferă privirii, provocând anumite reacții; scenă impresionantă; priveliște.” (NODEX)

Pentru că orice reprezentaţie oferită unui public este un spectacol, trebuie să ne îndreptăm atenţia spre una dintre cele mai problematice realităţi ale manifestărilor evanghelicilor din România: nivelul calităţii „spectacolelor” lor muzicale. Acum, datorită tehnologiei care slujeşte lumea virtuală, mulţi alţi potenţiali „spectatori” vor putea vedea (în reluare), oricând şi de câte ori doresc, o înregistrare a unui asemenea „spectacol”. Dar oare câte dintre „spectacolele” de acest gen din bisericile evanghelicilor ar merita să fie oferite astfel publicului – având în vedere calitatea lor?

Trebuie să fim conştienţi că de foarte multe ori, majoritatea celor care participă la realizarea de spectacole evanghelice duminicale, doar „se dau în spectacol”. Dicţionarele arată că „a te da în spectacol” comportă o semnificaţie negativă. Ele precizează: A se da în spectacol = 1) a te expune atenției și criticii publice 2) a atrage atenția printr-o purtare nepotrivită, a te face de râs; a apărea în public într-o lumină ridicolă.” Desigur: atunci când cânţi şi falsezi, te faci de râs. Când armonizarea vocilor este defectuoasă, eşti expus criticii. Când din postura de solist vocal nu pronunţi cuvintele cum trebuie, devi ridicol. Când nu şti să foloseşti corect microfonul sau accesoriile lui, te expui atenţiei într-un mod negativ. Când cel puţin unul dintre instrumente greşeşte într-un fel sau în altul, situaţia devine penibilă şi pentru ceilalţi muzicieni. Când ţi se reglează instrumentul greşit în ce priveşte frecvenţele audio, apari în public într-o lumină ridicolă (deşi altcineva este cauza acestei situaţii). Când „sunetistul” aduce amplificarea la nivelul microfoniei, nu numai muzicienii sunt deranjaţi de acele sunete stridente, ci şi „publicul” etc.
Înainte de prezentarea pe o „scenă” pentru susţinerea unui spectacol muzical, orice participant trebuie să îşi înveţe foarte bine „lecţiile”. Nimeni nu merită să ajungă acolo dacă nu a învăţat şi dacă nu respectă principiile realizării unui spectacol. Dar oare unde se predau aceste principii? Cine le predă? Au creştinii evanghelici din România oameni competenţi care predau asemenea „cursuri”? Trebuie să constatăm cu jenă că la nivel naţional, deocamdată răspunsul este „NU”; iar consecinţele sunt evidente! În aceste circumstanţe, deocamdată, cine vrea să înveţe ce înseamnă şi cum se face un spectacol muzical de care să nu-i fie ulterior ruşine, trebuie să consulte surse „externe”. Ele se găsesc (1) între muzicienii evanghelici străini (vezi, de exemplu, lecţiile video predate de Paul Baloche: http://cx4.ro/node/17, http://cx4.ro/node/18,http://cx4.ro/node/26, http://cx4.ro/node/27) şi (2) în lumea muzicienilor români laici – acum, inclusiv sub forma unor cursuri bazate pe schimbul de răspunsuri video dintre instructori şi cursanţi (vezihttps://www.google.ro/url…).
Orice creştin trebuie să Îl onoreze pe Dumnezeu prin tot ce face – inclusiv prin reprezentaţiile lui artistice (muzicale) pe care I le închină în mod public! Iar pentru a realiza acest obiectiv, trebuie să ţinem cont de faptul că nu contează doar „să nu falsăm” sau să nu greşim individual din punct de vedere muzical, ci şi felul cum interpretăm piesele muzicale.
Un alt aspect al calităţii „spectacolului” nostru muzical este sunetul (sonorizarea). Din acest punct de vedere ar fi multe de zis – mai ales în condiţiile muzicii amplificate electronic. În marea lor majoritate, sălile „spectacolelor” noastre nu au fost proiectate pentru muzică, nu sunt dotate cu aparatura adecvată şi nici adaptate unei acustici muzicale sănătoase. Distribuirea uniformă a sunetului, într-un spaţiu de o anumită formă geometrică, lasă mult de dorit în bisericile evanghelicilor. În plus, oamenii de la „sunet” (care, în majoritatea cazurilor, nu pot fi numiţi „sunetişti” şi cu atât mai puţin „ingineri de sunet”) sunt, în cel mai „fericit” caz, nişte amatori… Numai muzicienii adevăraţi ştiu „pe pielea lor” ce înseamnă să fii la mâna unui „sunetist” de acest fel… Să adăugăm şi faptul că în România sunt extrem de puţine săli de repetiţie special pregătite şi dotate în acest scop – altele decât cele în care se face Duminica „spectacolul” evanghelicilor. Muzicienii evanghelici, în majoritatea situaţiilor, depind de disponibilitatea bisericilor lor de a le oferi sala pentru repetiţii (pentru un timp destul de limitat faţă de cât le-ar trebui în mod normal)…
Toate aceste aspecte prezentate sumar mai sus au la bază o cauză comună: „Parteneritaul muzical în doi (Dumnezeu şi muzicienii)” care s-a impus de la început în România evanghelică – deşi el nu este biblic şi nici sănătos. Dar trebuie să precizăm că muzicienii nu sunt responsabili de această realitate, deşi ei simt cel mai acut consecinţele ei negative… Atunci când muzicienii dăruiţi de Dumnezeu evanghelicilor sunt lăsaţi de toţi ceilalţi fraţi a lor de credinţă să se descurce singuri, nu vor putea niciodată să ajungă la nivelul muzical pentru care au fost făcuţi. Îşi vor găsi altceva de lucru (pentru a se auto-susţine din punct de vedere material) şi vor fi astfel obligaţi să rămână apoi cu foarte puţin timp pentru pregătirea muzicală de care au nevoie în „serviciul” lor din fiecare Duminică. Dacă toate celelalte condiţii despre care am vorbit ar fi satisfăcute (săli de repetiţie, aparatură corespunzătoare, instrumente de bună calitate, spaţii adaptate din punct de vedere sonor, sunetişti competenţi etc.), ar mai trebui ceva absolut obligatoriu: timpul acordat muncii de pregătire muzicală. Este necesar ca el să fie de cel puţin 40 de ore pe săptămână de muncă muzicală care trebuie recompensată (plătită) corespunzător. Dar acest lucru nu s-ar putea realiza niciodată în sistemul „Parteneritaului muzical în doi (Dumnezeu şi muzicienii)”, ci în cel al „Parteneriatului muzical în trei (Dumnezeu – muzicienii – ceilalţi credincioşi). Acest „Parteneriat” îi include şi îi implică pe toţi. Fiecare îşi are partea lui (de făcut): (a) Dumnezeu dă talent muzical celor făcuţi de El pentru muzică şi resurse materiale celorlalţi credincioşi; (b) ceilalţi credincioşi susţin material-financiar (cu normă întreagă) pe muzicieni; (c) muzicienii au astfel timpul necesar şi resursele pentru realizarea muzicii pe care o aşteaptă Dumnezeu de la ei. Trebuie să accentuăm faptul că atunci când „Parteneriatul muzical în trei (Dumnezeu – muzicienii – ceilalţi credincioşi)” nu funcţionează, acest lucru nu se întâmplă datorită muzicienilor, ci din cauza celorlalţi credincioşi care nu îşi fac partea lor. Cineva trebuie să îi facă pe toţi conştienţi de această realitate; şi să le precizeze că „Parteneriatul muzical în trei” este cerinţa lui Dumnezeu, nu o dorinţă strict omenească! Primii care ar trebui să vorbească despre acest imperativ, sunt muzicienii. Ei trebuie să îşi susţină cauza – nu cu ruşine sau cu timiditate, ci din contră: cu demnitatea pe care le-a dat-o Dumnezeu odată cu slujba la care i-a chemat! Apoi liderii comunităţilor locale ale creştinilor evanghelici au responsabilitatea şi datoria informării periodice a celorlalţi credincioşi cu privire la participarea tuturor în acest Parteneriat! Dumnezeu să ne ajute pe fiecare să ne facem partea astfel încât, în timp cât mai scurt, să acţionăm aşa cum ne cere El – pentru ca muzica făcută pentru gloria Lui în România să fie de cea mai bună calitate!

Anunțuri

Despre Administrator

Biblia este GPS-ul meu
Acest articol a fost publicat în Anunturi și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s