Ce-ar face Isus în locul tău?

isus rugaciuneEl Se ducea în locuri pustii, şi Se ruga. Luca 5:16

Poate că ai auzit ori chiar folosit și tu expresia „What would Jesus do?”. Când ispita apărea, te uitai la brățara cu WWJD și poate că te-a ajutat vreodată gândul că Isus nu s-a lăsat vreodată sedus de vre-o ispită de genul. Sau poate că nu. N-ar fi de mirare. Puterea de a birui ispita nu vine dintr-o recunoaștere a faptului că Isus nu a cedat ispitei. Și dracii recunosc asta. Puterea vine mai degrabă dintr-o relație vie cu Tatăl, supunere totală față de Cuvânt și voia lui Dumnezeu.

Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis. Ioan 5:30

O referință profetică din Isaia 50:4, menționează despre Isus ca El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici. Nu-i de mirare că în același verset se menționează și că „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.”

Isus s-a rugat frecvent, constant, cu pasiune. El, care era perfect. El care era într-o părtășie perfectă cu Tatăl. N-a avut vreodată vre-un moment în care să se fi aflat în afara dragostei lui Dumnezeu. Era scăldat în iubirea Sa. El, Fiul lui Dumnezeu, care nu avea nici un păcat de mărturisit, nici un defect de implorat, nici o necredință de învins, nici un viciu de biruit, căuta Fața Tatălui și avea obiceiul de a se retrage pentru a se ruga. În locuri pustii, pe munți, în pustie. La plural. Rugăciunea era obișnuință, organică, iar El era consecvent în închinare, în fiecare dimineață, sorbind cuvintele Tatălui, întocmai ca un ucenic la picioarele Învățătorului Său.

Mulțimile de oameni se adunau și îl îmbulzeau, înghesuiau. Veneau să-L asculte și să fie vindecate. Nu avea timp nici să mănânce, nici să se odihnească, însă totuși găsea timp să se roage.

Închinarea Sa era plină de foc și de viață, nu leșinată, seacă, plictisită și searbădă. De la ceasul acela din pustie când îngerii au venit să-i slujească la agonia din grădina Ghetsimani, când sudoarea ii era ca niște picături mari de sânge. Rugăciunile Sale erau jertfe, înălțate cu strigăte mari și cu lacrimi. Pasiune pură.

Dacă Fiul căuta Fața Tatălui, cu atât mai mult avem noi nevoie de momentele de singuratate cu El. Noi, care suntem terminați, mâncați, măcinați de păcat, de necredință, de lipsă de pasiune, de lipsă de dragoste. Noi, care avem atâta nevoie de Duhul, de îndurarea Sa pentru a trăi înaintea Sa. Noi, cei stricați și schilodiți, avem o disperată nevoie să stăm cu Domnul nostru. Să sorbim cuvintele Sale, să fim vindecați, eliberați, transformați, să primim putere pentru a sluji cu folos și pentru a birui orice ispită.

Marius Zărnescu, Biserica Biruinta Londra

Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s