Război total între musulmani şi Băsescu, de la marea moschee din Bucureşti: „Strămoşii noştri au luptat în războaie pentru România, nu suntem talibani”

Base musDeclaraţia fostului preşedinte despre potenţialul pericol pe care-l reprezintă „megamoscheea“ de la Bucureşti a revoltat comunitatea musulmană din România. „A fost de acord cu proiectele noastre, acum face în postul Ramadanului afirmaţii care nu au suport real. Băsescu mai are şi fini tătari!“
Comunitatea musulmană din România a avut luni, 6 iulie, o reacţie la adresa criticilor proiectului de construire la Bucureşti a celei mai mari moschei din Europa. Muftiatul Cultului Musulman din România s-a arătat indignat de afirmaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu, care s-a declarat împotriva „megamoscheii“, clasificând-o drept o problemă de siguranţă naţională. „Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. A luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste care, dacă n-ar fi tragică, ar fi comică. În momentul în care islamismul se extinde către Balcani, prim-ministrul nostru hotărăşte să aprobe construcţia celei mai mari moschei din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate pentru 6.000 de studenţi. Nu există risc mai mare de securitate naţională decât să aduci studenţi musulmani în România şi de aici să-i şi exporţi prin Europa! Cred că astfel de decizii sunt cel puţin nesăbuite, dacă nu antinaţionale! Avem o minoritate de 70.000-80.000 musulmani în România, îi respectăm, au moschei la Constanţa, au moschee în Bucureşti. Dacă vor să mai facă una mititică sunt bineveniţi, dar să faci cea mai mare moschee din Europa şi să creezi pe lângă ea o universitate pentru 6.000 de studenţi islamişti mi se pare o exagerare, care trebuie să fie judecată de CSAT şi sper ca un astfel de proiect să nu fie aprobat de statul român“, şi-a spus părerea Traian Băsescu duminică la reuniunea PMP Sud Muntenia, ţinută în Budeasa-Argeş.

„Nu ne-am fi aşteptat niciodată la o asemenea declaraţie din partea unui fost şef de stat. Cu atât mai mult cu cât era la curent cu planurile moscheii de la Bucureşti încă de pe vremea când era primar general al Capitalei. Au existat apoi contactele de la nivel înalt, între statele român şi turc, un parteneriat în care să fie acordate terenuri pentru comunitatea musulmană din România pentru moschee la Bucureşti şi cimitir la Valu lui Traian, iar pentru comunitatea română din Turcia – pentru o biserică şi un cimitir la Istanbul. Am primit terenul pentru cimitir, la fel şi comunitatea din Istanbul şi-a primit terenul. Acum am primit terenul pentru moschee. Apoi auzim în presă declaraţiile fostului preşedinte. Nu înţelegem de unde au ieşit aceste afirmaţii cu 6.000 studenţi, dar nu vrem să fim prinşi în conflicte politice, se denaturează scopul demersului nostru“, atrage atenţia muftiul Iusuf Murat, liderul comunităţii musulmane din România.
citeste tot articolul in http://adevarul.ro

About Administrator

Biblia este GPS-ul meu
Acest articol a fost publicat în informatie și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s