Începe cea mai mare campanie de promovare a României în lume. BBC World va prezenta Brașov – Poartă de intrare a Transilvaniei

Jurnalistul Charlie Ottley, celebru pentru documentarul în cinci serii „Wild Carpathia“, a prezentat Consiliului Local cele patru clipuri de prezentare ale Brașovului, care vor rula timp de trei luni pe BBC World, rețeaua britanică de televiziune cu acoperire mondială. „Campania noastră anterioară, care a durat doar o lună, a dublat numărul turiștilor străini care au auzit de România. Va fi cea mai mare campanie de promovare a Brașovului și a României la nivel internațional de până acum. Dumneavoastră faceți acum ceea ce ar trebui să facă Ministerul Turismului, pe care criza COVID l-a surprins fără reacție. Este o criză internațională a turismului, iar consecințele ei pentru România vor fi dezastruoase la anul. Ce faceți dumneavoastră va ajuta nu numai Brașovul, ci și întreaga țară, cu atât mai mult cu cât nimeni altcineva nu face nimic“, a declarat astăzi Charlie Ottley.

Continuă lectura

John MacArthur „amenințat cu amenzi și potențial arest” pentru redeschiderea bisericii, întrucât el spune: „Nu ne vom înclina față de Cezar” – vezi video

Pastorul John MacArthur a postat un videoclip în care explică de ce biserica sa din California s-a deschis și a sfidat regulile statului care au dus la obținerea unei scrisori oficiale.

MacArthur conduce Grace Community Church, o megachurch evanghelică din LA, o zonă care se află pe o „listă de monitorizare” a județelor care sunt observate pentru Covid-19 și, prin urmare, trebuie să închidă lăcașuri de cult, centre comerciale, frizerii și săli de sport.

Continuă lectura

Purtarea măştilor va deveni obligatorie si în bisericile din Anglia, începând din 08.08.20

gov.uk

Pentru a urmări anunțul complet al lui Boris Johnson, săriți la 20 de minute 30 de secunde în videoclipul de mai jos.

Pentru a urmări actualizarea despre acoperirea fetei la evenimente, săriți la minitul 25.

Pentru a urmări actualizarea despre acoperirea fetei in biserici, săriți la minitul 27.

Continuă lectura

Carantina la intrarea in Romania

Institutul Național pentru Sănătate Publică a publicat lista actualizată a țărilor pe care România le consideră din „zona galbenă”. Cetățenii care vin din aceste țări trebuie să stea în carantină timp de 14 zile la sosirea în România. Măsura intră în vigoare de luni, 3 august.

Lista se actualizează săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Institutul National de Sănătate Publică și se aprobă de Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Iata lista celor 41 de state:

Continuă lectura